Marcel Dediu, românul care a devenit călugăr budist

4 iunie, 2018

Tre’ să știți ceva despre mine - în general am 3 moduri de funcționare - hyper turbo, zen și low battery, iar în seara aia, clar nu erau cele din urmă. Plecasem de la un eveniment împreună cu un prieten și de o oră ne plimbam prin oraș, fără o direcție anume doar ca se întâmpla să mergem către Universitate… Univers, ha, vorbind despre sensul vieții, despre lifestyle și oamenii care duc vieți liniștite în zone retrase, departe de haosul urban. Trecem din sensuri opuse, unii pe lângă ALTUL, în față la Cărturești, eu împreună cu amicul meu, și el. Ca în filme, peste toate râsetele noastre se întinde liniștea…
Îmbrăcat în haine monastice, ne zâmbește împăcat, în timp ce privirea mea siderată îl fixează. Trece de noi. “Nu cred. Care erau șansele?!” Îi spun lui Radu. “Crezi că o să vorbească cu noi dacă îl rugăm?” Mă uit în spate și simt cum în lipsa unei acțiuni, ratez o șansă. Se îndrepta către Romană, iar eu, din urma lui, vedeam cum se mărește distanța dintre noi. Și-atunci, a întors capul, zâmbind către noi. L-am salutat de la vreo cinci metri. Atunci s-a oprit și eu am pornit spre el.

Urma să plece în două zile din București către casă, pentru a-și vedea rudele. Pentru interviu ne-am întâlnit în Gara de Nord.

Bună!

Bună! Îmi pare bine să te văd!

Și mie îmi pare bine să te văd! Marcel, vreau să-mi povestești despre tine. Unde ai copilărit, ce fel de copil ai fost, ce-ți plăcea să faci când erai mic. Ești singur la părinți?
Nu sunt singur la părinți. Vin din zona Bacăului, la vreo 40 de km de Bacău, dar nu am copilărit acolo. Am copilărit pe lângă Onești, în zona Comănești - Slănic Moldova. Am stat acolo vreo 18 ani. Am urmat, ca orice copil, scoala primară, gimnazială șl liceul în oraș, la Târgu Ocna.

Mi-a plăcut să citesc, mi-a plăcut foarte mult istoria. Am fost și olimpic în clasa a XI-a la istorie. Am vrut să termin școala pentru a putea merge la facultate, pentru că îmi spusese mie cineva că asta înseamna să te faci om mare și eu am crescut cu gândul ăsta.

M-am dus la Științe Politice în ‘97, sperând că într-o zi voi deveni ambasador, să lucrez la ministerul de Externe și să reprezint România. Spre finalul facultății mi-am dat seama că diplomația pe care o visam eu era mai mult o chestie de secolul XIX, în stil franțuzesc, în timp ce diplomația actuală e mai mult o formalitate, duci hârtii dintr-o parte în alta și ai sprijin politic. Am zis că eu nu pot sa intru pe partea asta. Cu toate astea, după Licență, m-am dus la Geneva la Master, în cadrul Facultății de Știinte Sociale și  Politice la Geneva, Studii Europene - cu gândul că voi putea lucra în instituții europene. La scurt timp mi-am dat seama ca nu este mediul în care vreau să evoluez. În 2003 când am terminat masterul la Geneva, am prins o bursă în Bruxelles, în cadrul unei fundații care promova drepturile persoanelor fără adăpost și așa am reușit să intru pe partea de asociații civice, să lupt pentru proiecte și politici de acest fel. A fost o perioadă foarte frumoasă, dar tot simțeam că lipsește ceva.

A fost și o perioadă de clarificare a identității etnice pentru mine, mama fiind de etnie romă, iar tata  român și a fost o perioadă în care a trebuit să dezbat cu mine care este identitatea mea. Deși încă aveam blocaje la acest nivel, după o perioadă mi-am asumat etnia rromă. Am început să lucrez pentru asociații ale drepturilor rromilor la Bruxelles, în Olanda și în România. Simțeam că toate inițiativele mele profesionale erau de fapt o încercare de a mă ajuta pe mine, cumva. Prin 2007 a început și perioada de căutări personale. În 2008 am urmat un curs de meditație în Belgia, timp de 10 zile. A fost foarte intens, foarte plăcut, foarte frumos. Atunci am decis să renunț la job-ul din Olanda și am hotărât să încep o călătorie spirituală. Așa că am plecat în India. Din 2008 până acum m-am concentrat pe zona  Asiei de Sud-Est: India, Birmania, Thailanda, Malaesia, ș.a.m.d.

Care au fost pașii până acolo?

La 19 ani citisem o carte de Carlos Castaneda - “Învățăturile lui Don Juan”.  În carte vorbește despre America Latină și despre populațiile aborigene care practicau diverse forme de meditație cu ajutorul plantelor/ substanțelor psihedelice, ajungând la diverse stări mentale care îi eliberau. Citind cartea lui, am rămas cu ideea asta, că în câteva zile ajungi la o stare de exaltare sau euforie. M-am dus cu gândul că voi experimenta ceva similar. Am văzut pe internet un curs de introducere in budismul tibetan la Bodh Gaya (locul în care s-a iluminat Buddha).  M-am înscris și l-am urmat. În zilele respective ni s-a făcut o introducere teoretică, ceea ce a fost ușor dezamagitor pentru mine, pentru că mă așteptam la ceva mai intens, <râde>,mă așteptam să levitez. Mă așteptam să fiu deja în altă lume. N-am fost în altă lume. Am fost mai cu picioarele pe pământ. Atunci a început procesul de aprofundare a căii budiste.

Am înțeles. Deci introducerea a fost pur teoretică. Când a intervenit și partea practică?

Partea practică a început mult mai târziu. După 2 ani am început să practic serios și am călătorit în diverse centre de meditație și mănăstiri din Birmania. Ei îți oferă toate condițiile pentru a medita, nu trebuie să îți faci griji de mâncare sau adăpost. Birmania  în sine este o țară profund budistă, cu un respect profund față de meditație. Am stat într-un centru timp de 2 săptămâni și am meditat conform tradiției budiste. În același timp, studiam - eram autodidact. M-am mai întors în țară pentru scurte perioade de timp pentru a lucra și a strânge bani. Spre finalul lui 2010 m-am întors din nou în India. Găsisem un maestru tibetan și luasem hotărârea de a face acest legământ. De atunci mă consider oficial adept budist tibetan. Inițial am făcut acest legământ laic, pentru 5 precepte. Ulterior, dacă îl continui mai primești alte 5.  

Este o decizie care rămâne pe toată viața?

Până la moarte orice se poate întâmpla. Nimeni nu te forțează să stai în această tradiție. Nimeni nu are acest drept asupra ta. Este o alegere conștientă, în care ții cont de limitele pe care le ai.

Așadar, am făcut legământul în 2010.  M-am întors în Europa și am făcut Camino de Santiago, de la Geneva până la Santiago de Compostela în 2011. Am vrut să mă clarific dacă vreau să intru pe calea monastică, iar El Camino m-a ajutat foarte mult. În 2012 m-am întors în India, m-am dus să îmi văd maestrul, apoi am plecat în Birmania. Până la începutul lui 2014 am meditat într-o mănăstire birmaneză. Apoi am stat 8 luni în meditație în Malaesia. La finalul lui 2014 m-am întors în India și i-am cerut maestrului meu să fac legământul monastic și a acceptat. În martie 2017 am îmbrăcat haina monastică sub egida lui Dalai Lama. După ce a murit maestrul meu, m-am întors în Europa. În august, anul acesta (2018) voi începe un retreat de 3 ani, 3 luni, 3 săptămâni și 3 zile.

Alimentație - când intri în templu și pe perioada de meditație,ce mănânci?

Alimentația este o alegere. Nu toți călugării budiști sunt vegetarieni. Trebuie spus și acest lucru.

Eu am făcut un legământ - acela de a nu consuma carne. În religiile asiatice- hinduism, jainism, și cum este cazul meu, budism - se consideră că orice corp care posedă cele 5 simțuri, are dreptul la viață. Credem că toate acțiunile noastre trebuie să fie întru protejarea vieții. Prin consumul de carne, se poate înțelege că încurajezi sau promovezi uciderea ființei respective.

Tradiția budista este un pic specială, în sensul că un călugăr are nevoie de 4 lucruri, mâncare, cazare, medicamente și îmbrăcăminte. Tu ești la mâna celorlalți. Dacă cineva îți oferă un bol de carne și orez și nu are altceva și ți-l oferă din dragoste, îl poți  accepta dacă îți este foame. Nu ai dreptul să spui că ești vegetarian, în condițiile în care omul nu are altceva decât carne, însă oamenii știu acest lucru.

În meditație, un călugăr nu are dreptul la mai mult de două mese pe zi. Dacă sunt în Europa și se întâmplă să fii la o reuniune, poți mânca ceva și după-amiaza. De obicei, conform tradiției, după ora 12 PM nu mai ai dreptul să mănânci. Ai o masă la 5-6, și una la 12. Acest lucru poate fi posibil doar în perioadele de retragere. Ar trebui urmat mereu, însă în viața reală și când călătorești, uneori trebuie să te adaptezi. Este un lucru specific tradiției budist tibetane - adaptarea la mediul în care ești, ținând cont de principiile monastice pe care le ai.

Gătiți la templu?

Nu, nu gătim noi. Vin oameni din afara templului și ne oferă mâncare. În Asia este o onoare să oferi mâncare călugărilor.

Ce vi se oferă?

Orezul e mâncarea de bază - orez, legume, tot felul de condimente, desert uneori. Ce gătesc ei acasă. Mâncarea este văzută diferit de cum este văzută în Occident. Mâncarea este de fapt un bun care te ajută să treci ziua. E o necesitate.

Există perioade de post negru?

Există. Eu încă nu am intrat. Se face treptat, nu este indicat să intri nepregătit și trebuie făcută sub supraveghere.

Spune-mi despre meditație. Există tehnici anume pe care să le urmezi atunci când meditezi? De exemplu, este promovată ideea că meditația înseamna să îți golești mintea de gânduri, să reprimi orice gând încolțește. Chestie cu care, personal, nu sunt  de acord, întrucât consider că trebuie să existe un observator care să înțeleagă ceea ce iese la suprafață.

Uite, întrebarea cu care ar trebui să începem ar trebui să fie “Care este scopul pentru care vreau să meditez?” . Bănuiesc că cei mai mulți se gândesc că a medita înseamnă să ajungi la stări sublime, să te desprinzi de lumea asta și să călătorești în altele. Poate. Nu zic nu. Însă trebuie să te uiți la ce înseamnă meditația. Meditația înseamna a te familiariza cu propriul tău for interior, cu propria ta minte, cu propria ta trăire interioară. Avem impresia că mintea este în creier. Ea poate fi și în altă parte, deci unde este mintea? Ideea este că noi nu ne cunoaștem pe noi înșine și meditația este un proces de auto-cunoaștere. Pentru a ajunge acolo, ai nevoie de niște metode - respirația, vizualizarea, mantra sau altele.

Auto-cunoașterea este exact ce ai zis tu mai devreme- dezvoltarea spiritului de observație. În prima fază, tu dezvolți ceea ce se numește observatorul din tine. Există și sutra dezvoltării atenției care are mai multe tehnici prin care poți face acest lucru, pentru a fi atent la orice mișcă în minte, fără a interveni, fără a suprima, doar pentru a le lăsa să se manifeste, a le observa și a le lăsa să plece. Acesta este primul scop - dezvoltarea atenției. Aceasta are diferite niveluri - grosier, mediu și subtil. Când atenția este stabilă, poți trece la următorul aspect. Emoțiile sunt cele care formează stări - depresie, anxietate, ce te împovărează. Prin meditație, poți cunoaște sursa acestor emoții, acestor neliniști. Nu poți ajunge direct la rădăcină. Până acolo trebuie să te liniștești. Respirația este un instrument care te ajută să faci asta și să fii atent. Liniștești observatorul și e ca și cum te-ai uita la un film. Ești relaxat și lași filmul să se deruleze. Asta mă duce la a doua întrebare - Cum mă ajută meditația?

Prin cultivarea emoțiilor pozitive, benefice pentru tine și pentru ceilalți. Când ești relaxat, poți deveni introspectiv. Nu poți opri gândurile. Ele sunt ceva natural. Trebuie doar să le observi și să le înțelegi existența și sursa. Suntem obișnuiți să ne identificăm cu gândurile, însă trebuie să înțelegem că de foarte multe ori, gândurile noastre nu suntem noi. Sunt doar gânduri. Dacă dezvolți partea de observator atent, dar relaxat, le lași să treacă de la sine.

Există riscuri în meditație, să vedem anumite lucruri neobișnuite? Cum ar trebui să reacționăm în situațiile alea?

Există, este posibil. Dacă suntem începători, mintea iese din contextul obișnuit al vieții sociale pot apărea tot felul de manifestări, vise, stări de ieșire din corp, tot felul de trăiri sau halucinații, însă ele sunt manifestări ale spiritului, care trebuie ignorate. Nu acesta este scopul. Scopul este ca tu să privești mai departe de ele și să vezi sursa problemelor tale. Gândurile pot lua tot felul de forme, imagini, trăiri, senzații. Până când mintea devine familiară cu ea însăși, pot apărea tot felul de manifestări ciudate, dar normale, pe termen lung. Nu trebuie să le dai atenție. Ele sunt ca niște stâlpi de rezistență care te ajută să mergi de la un punct la altul, așa trebuie văzute, altfel, devin obstacole.

În  religia budistă există entități negative?

Nu vreau să discut prea mult pe partea asta. Există mai multe dimensiuni ale vieții, pe care nu le poți ignora. Ce pot spune, însă, este că acestea nu intră în viața ta dacă nu le dai voie. Când intri pe calea auto-cunoașterii, pot apărea diverse manifestări ale spiritului, atenție, a nu se confunda cu manifestări exterioare. Sunt două chestiuni diferite. Dacă intri pe o cale cu gândul de a lua legătura cu alte dimensiuni, este greșit, nu e autentic, nu ești tu. Scopul respectiv nu îți folosește la nimic.  Dacă meditezi pentru cunoaștere si evoluție personală ai și ajutor în sensul ăsta, vei fi ghidat pentru binele tău și vei fi protejat.

Cum este întoarcerea in zona urbană după meditație?

Nu există diferențe între lumi și oricum nu ai cum să le separi, fac parte din noi. După o vreme, înțelegi că nu trebuie să te duci până în Himalaya ca să meditezi, întrucât îți poți crea propria ta Himalaya oricând. Spațiul exterior este un câmp de lucru. Dacă mă uit la o persoană și nu îmi place ceva, înseamnă că mai am de lucrat cu mine.  

Care a fost cel mai surprinzător lucru pe care l-ai învâțat despre tine?

Mă uit în jur și văt din ce în ce mai mulți oameni care vor să se schimbe, să își dezvolte bunătatea, relațiile cu semenii și cu toate astea ceva îi blochează. Condiționările din trecut. Văd și multă competiție, care vine din dorința de putere, din dorința de a avea mai mult, din neîncredere, din ură, din gelozie. Văd oameni apatici, resemnați, cu potențial, dar care nu sunt dispuși să își dezvolte bunătatea.

Ce m-a obsedat pe mine tot timpul a fost ce înseamnă să fii OM? Am crescut cu gândul că este normal să furi, să minți, să calci pe cadavre ca să ajungi un om mare. Nu am făcut nimic dintre astea, dar am crescut cu gândul că e normal.  Este împotriva propriei tale umanități. Am crezut la început că studiile mă vor ajuta. Nu m-au ajutat, m-au programat social. Sunt niște instrumente care m-au ajutat să funcționez în societate, dar nu m-au ajutat să mă cunosc, să mă deschid. M-au făcut ranchiunos, mai degrabă, bănuitor. Acum încerc să văd umanitatea din oamenii pe care îi întâlnesc.

De ce crezi că trăiesc oamenii pe pilot automat?

Pentru că nu știm altfel, nu am fost învățați. Trebuie să avem compasiune și pentru cei care ne-au crescut, pentru că nici ei nu au fost învățați. Dar acum există posibilitatea să se schimbe acest lucru. Sunt tot felul de cărți și evenimente menite să ajute în sensul ăsta. Oamenilor le este greu să iasă din zona de confort pe care o protejează. Poți să o hrănești, să mergi la yoga, să citești  cărți și apoi să ieși la o bere și să povestești, dar de fapt, opui rezistență la schimbare, dacă nu se schimbă ceva, devii apatic și te resemnezi. Oamenii renunță pentru că nu vor să se schimbe.

Nu poți da vine pe alții. Tot ce se întâmplă în jur este produsul reacțiilor noastre, atitudinilor noastre, facerii sau nefacerii noastre. Avem potențial de bunătate, dar trebuie să lucrăm în sensul ăsta. Cum? Uitându-te la tine însuți. Ce fel de om vreau să fiu? Când mă duc spre celălalt, cu ce gând mă duc? Prietenii, dușmanii, străinii, toți sunt cei mai buni învățători. Când îl urăsc pe celalalt, când nu vreau să îl ajut,  ce anume mă deranjează? Așa te vei deschide față de tine. Tot răul din România, politic, social, economic, este din cauza atitudinii noastre și a nepăsării. Nepăsarea este tot o alegere.

Ce mesaj ai pentru oamenii care se află în impas, la limită, pentru cei care cred că viața nu are sens?

Le spun doar atât: stările prin care treceți sunt niște iluzii, sunt de moment. Pot dura o zi, un an, dar la un moment dat, norii vor pleca. Ceea ce simțiți  nu este esența voastră. Ea este mult mai mare decât credeți. Aveți încredere că va fi bine!